În anul 1918, în contextul ieşirii României şi
Rusiei din război, Puterile Centrale şi-au concentrat eforturile pe frontul de
vest, însă prezenţa forţelor Statelor Unite ale Americii pe acest front a
înclinat serios balanţa în favoarea forţelor Antantei.
În toamna acelui an, Bulgaria, Austro-Ungaria
şi Imperiul Otoman şi-au manifestat pe rând interesul de semnare a unor
înţelegeri care să pună capăt participării lor în Primul Război Mondial,
potrivit lucrării Mica Enciclopedie a Marelui Război (1914-1918) (Bucureşti,
Editura Corint, 2014).
În dimineaţa zilei de 11 noiembrie 1918 a fost
semnat armistiţiul care a pus capăt luptelor de pe frontul de vest, documentul
fiind semnat din partea Aliaţilor de mareşalul Ferdinand Foch, amiralul Rosslyn
Wemyss şi generalul Maxime Weygand, iar din partea delegaţiei germane - de
contele Alfred von Oberndoff, ministrul de stat Matthias Erzberger, generalul
Wilhelm von Winterfeldt şi căpitanul Ernst Vanselow. Confruntările militare
aveau să ia sfârşit la aceeaşi dată la orele 11.00, momentul intrării în
vigoare a armistiţiului.
Din acest moment, forţele germane aveau la
dispoziţie 15 zile să elibereze Belgia, Franţa, Luxemburg, Alsacia-Lorena, să
evacueze districtele din stânga Rinului, iar în dreapta Rinului urma să se
instaureze o zonă neutră. Toate forţele germane care fuseseră parte din
teritorii precum Austro-Ungaria, România şi Turcia înainte de debutul
războiului trebuiau să se retragă în graniţele Germaniei aşa cum figurau ele la
data de 1 august 1914. În ce priveşte clauzele financiare, se preciza, printre altele,
restituirea aurului românesc şi rusesc care fusese încredinţat Germaniei sau
luat de aceasta.
Documentul a avut iniţial o valabilitate de 30
de zile, dar a fost reînnoit periodic până la semnarea de către Germania a
Tratatului de la Versailles la 28 iunie 1919.
Comments
Post a Comment