File
rupte din cartea Războiului (partea I)
Gheorghe I. Brătianu
28 Martie 1917
0 dimineață
senină dar încă răcoroasă. Zăpada nu s'a topit de tot pe dealul Șorogarilor. Aliniați
cu grije, încolonatl, așteptăm defilarea care încheie perioada de instrucție a
şoolii de artilerie. Un capitol s'a sffirşit; intoarcem foaia.
Mâine
ne vom împrăștia, împărtiti prin atâtea regimente. Cine ştie unde şi când ne von
regăsi? Ciudată tovărăşie a şase luni de pregătire militară: numai războiul a
putut aduna laolaltă in rândurile aeeleeaşi baterii, elemente atât de deosebite,
prin vârstă şi prin viată. La un capăt sunt oarneni forrnati, amănati pentru
studii. doctori, profesori, scriitori, avocati, chiar şi cătiva vechi cheflii
bucureşteni, trecuti prin ciurul tuturor expe-rientelor la celălalt, noi, oopii
proaspăt iesiti de pe băncile şcolii, voluntarli.
Cu totii am trăit însă aceeaşi viată, am purtat aceea.şi haină, am înghetat pe acelaş cămp, am ascultat aceleaşi porunci; am împărtăşit aceeaş admiratie pentru plutonierul infilexibil, copil de o vărstă cu noi, dar imbătrănit de constiinta autoritătii, acelaşi respect, temperat de uşoară ironie, fată de profesoruil topograf, ascet in haină militară, aceeaş supărare împotriva absurdiătilor unui carnandant de baterie de şcoală prea veche, aceeaş revoltă, adesea, impotriva apăsării nivelatoare şi stupide a regulamentului care nu cunoaşte exceptii.
În
aşteptarea tunurilor cari nu mai soseau, am pierdut împreună două luni de grije
şi de frămăntare, înconjurati de prabuşirile şi dezastrele retragerii, bătând
pe podişul dela Copou. Am urcat in iarnă, prin întuneric, spre cazărmi, am
ieşit călări, în primăvară, pe câmpille din preajma oraşului, sernănate de
stârvuri de cai pe cari le rupeau câinii flămănzi. Tifosul exantematic a intins
pustiul în jurul nostru, fără totusi să ne atingă: tot ne-au folosit la ceva
asprele măsuri sanitare, tunsul radical şi nemilos impotriva căruia protestau
unii camarazi mai în vârstă, cari sufereau in prestigiul lor de bărbati însurati.
Aceleaşi
Injurături inerente vietii ostăşeşti, aceleaşi glume late de cazarmă, aceleaşi
nemultumiri împotriva mâncării de asediu a unei ierni de mizerie fasole,
cartofi, harpacaş, fasole... — aceeaş fără duminici în primele săptămăni —
oboseală a zilelor de lucru neintrerupte, ne-au plămădit totuşi un suflet şi o
constiintă comună. Va rămânea ca o pecete in viata noastră de mai târziu.
această perioadă de instructie fortată, de aspră pregătire războinică. Va
rărnânea şi amintirea scenelor tragiee pe cari le-am trăit: săniile gonind dela
spitale spre cimitire încărcate cu trupuri despre cari nu se ştia dacă mai
mişcau dintr'o rămăsită de suflare, sau din zmuncitura drumului desfundat. Într'o
dimineată rnohorită de iarnă, degradarea generalului Socec, pe frontul luptelor
pe care le comandase, iar în altă zi, pe povărnişul plin de gunoi din spatele
cazărmii, legarea de stâlp şi împuscarea în faţa noastră a unui necunoscut
despre care nici acum nu sunt lămurit dacă a fost într'adevăr un spion
primejdios sau numai un escroc cutezător. Muzica a pornit, defilarea începe.
Regele Ferdinand asistă la instrucția soldaților
În
pas cedenţat, bateriile pornesc. Sunetele alămurilor şi bătala tobei sunt
acoperite de cântecul care izbucneşte biruitor, sute de piepturi tinere. Înconjurat
de toţi generalii şi ofiţerii Marelui Cartier, Regele Ferdinand şi Regina ne
aşteaptă. Lângă ei, în tunică ceruLe, un uriaş pe care de-abia il cuprinde
cardonul albastru care-l incinge: e generalul Berthelot, capul misiunii
franceze. Cu sabia lipită de umăr, cu ochii ţintă la Rege. care ne zămbeşte
binevoitor, cu piciorul ridicat în ritmul mecanic al pasulul de defiiare,
trecem căntănd spre noile noastre destine. Din greutăţile unei ierni de
curnplită restrişte, se desface în aerul primăverii o suflare nouă şi proaspătă
de nădejde. Simtim în această clipă că soarta ni s'a hotărit. Ne va fi dat să
răzbunăm şi să biruim.
Regele Ferdinand trece în revistă trupele române
Tun românesc în acțiune
Tun de 120 mm la Cașin, 1917
Sursa foto IWM
Comments
Post a Comment