Militari români în Primul Război Mondial (2)

Participarea României la Primul Război Mondial (1916 - 1918)

Campania românească a fost parte a campaniei din Balcani a Primului Război Mondial, ale cărei acţiuni au fost purtate pe teritoriul României, între armatele aliate ale Regatului Român şi Imperiului Rus pe de-o parte şi armatele Puterilor Centrale pe de altă parte.

Ofiteri romani (si vreo doi in uniforma ruseasca -in dreapta-sus), la Cetatea Alba pe 26 martie 1918. Basarabia se va uni cu Regatul Romaniei o zi mai tarziu

România până la intrarea în război

România era condusă de regele Carol I de Hohenzollern din 1866. Pentru o perioadă îndelungată mai înainte de declaşarea Primului Război Mondial, România a fost un aliat al Austro-Ungariei. În conformitate cu termenii alianţei dintre cele două state, România era obligată să intre în război numai dacă aliatul austro-ungar era atacat. Când a izbucnit războiul, România a considerat că Austria a fost statul care a declanşat războiul şi, prin urmare, Bucureştiul nu era obligat să se alăture efortului de război al aliatului său. În cele din urmă, România s-a alăturat celor care luptau împotriva Puterilor Centrale.

România şi-a negociat cu grijă condiţiile pentru intrarea în război de partea Aliaţilor. Astfel, Bucureştiul cerea recunoaşterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei, care fusese încorporat în Regatul Ungariei în 1867.

Ofiteri romani de artilerie in anii Primului Razboi Mondial

Aliaţii au acceptat condiţiile românilor în vara anului 1916. Dacă România s-ar fi alătura efortului aliat de război mai devreme în acel an, mai înainte de declanşarea Ofensivei Brusilov, era foarte posibil ca ruşii să fi reuşit să obţină o mare victorie. Anumiţi istorici militari apreciază că Rusia a întârziat aprobarea cererilor României, deoarece se temea că va fi pusă în discuţie şi situaţia teritoriului smuls din trupul Voievodatului Moldovei în 1812, Basarabia. Istoricul militar britanic John Keegan afirmă că, mai înainte de intrarea în război a României, Aliaţii căzuseră de acord în secret să nu-şi onoreze după război angajamentele cu privire la expansiunea teritorială românească.

Guvernul român a semnat un tratat cu Aliaţii pe 17 august 1916, după care a declarat război Puterilor Centrale pe 27 august acelaşi an. Armata română era destul de mare – 500.000 de militari, organizaţi în 23 divizii. Din păcate, armata era încadrată cu puţini ofiţeri profesionişti, era slab pregătită, iar dotarea era insuficientă. Şeful Statului Major German, generalul Erich von Falkenhayn, a apreciat în mod corect că România este atrasă de o alianţă cu Antanta şi a făcut planuri pentru atragerea ţării de partea Putrerilor Centrale.