Infanteria în Primul Război Mondial

La intrarea României în primul război mondial infanteria mobilizată la 15 august 1916 totaliza 20 de divizii cu 366 batalioane, a constituit aproximativ 80% din forţele care au participat la Războiul de reîntregire a neamului şi a dus greul acţiunilor în cadrul: trecerii Carpaţilor şi ofensivei forţelor române în Transilvania din perioada 14 - 28 august 1916; luptelor înverşunate purtate în Dobrogea şi cu ocazia executării manevrei de la Flămânda; luptelor de apărare de la Sibiu, Munţii Perşani şi zona Braşov, pentru interzicerea trecătorilor Oituz, din zona de curbură a Carpaţilor şi din Valea Jiului; bătăliei de pe Argeş şi Neajlov şi pentru apărarea Bucureştiului şi bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Cu prilejul reorganizării armatei române din anul 1917, s-a adoptat principiul de a se organiza numai atâtea mari unităţi şi unităţi de infanterie câte se puteau dota cu armamentul şi tehnica militare existente, asigurându-se efectivele în cadre şi trupe, precum şi materiale impuse de un război de durată. S-au urmărit ca cele 10 divizii de infanterie rămase în urma reorganizării să aibă o structură organizatorică identică, iar forţa lor combativă să fie comparabilă cu cea a diviziilor inamicului.