Distrugerea instalațiilor industriale petroliere din sudul României în 1916

 

    Ocuparea Munteniei de către trupele germane a însemnat, bineînţeles, şi acapararea economiei. Familia regală şi majoritatea familiilor înstărite au fost obligate să se retragă la Iaşi. În privinţa resurselor petroliere, majoritatea aveau să fie redirecţionate spre Germania. Pentru ca nemţii să nu dispună de rezultatele muncii de dezvoltare în domeniul ţiţeiului, românii au hotărât să distrugă majoritatea puţurilor de petrol. La începutul lui decembrie 1916, o comisie formată din prinţul Bibescu, inginerul Gane, inginerul Tacit şi doctorul Zamfirescu, dar şi englezii Norton Griffiths, Thomas Masterson, Philippon, Ioan şi Saşa Chrisoveloni au decis incendierea rafinăriei Vega, pe data de 5 decembrie 1916.

     Ordinele nu au fost urmate întocmai, aşa că Vega nu a fost distrusă în totalitate – din cele 48 de parcuri de rezervoare existente au fost distruse 32, distruse 10 rezervoare de recepţie din 17 de la instalaţia de distilare a ţiţeiului, dar şi 67.000 de tone de produse petrolifere depozitate. Cu toate că pagubele erau destul de însemnate, asta nu a împiedicat autorităţile germane să emită, în martie 1917, o ordonanţă referitoare la reluarea rapidă a exploatărilor petroliere.

    Societăţile petrolifere germane, „Vega” şi „Steaua”, au fost grupate în societatea comună de exploatare petrolieră, Erdölbetribsgemeinscharft, cu drept exclusiv de a exploata terenurile petrolifere ale statului şi de a prelucra în rafinăriile sale ţiţeiul furnizat de Comandatura petrolieră Câmpina. Întreprinderile petroliere au fost obligate să predea la Ködol întreaga cantitate de petrol.