Ocuparea Munteniei de către
trupele germane a însemnat, bineînţeles, şi acapararea economiei. Familia
regală şi majoritatea familiilor înstărite au fost obligate să se retragă la
Iaşi. În privinţa resurselor petroliere, majoritatea aveau să fie redirecţionate
spre Germania. Pentru ca nemţii să nu dispună de rezultatele muncii de
dezvoltare în domeniul ţiţeiului, românii au hotărât să distrugă majoritatea
puţurilor de petrol. La începutul lui decembrie 1916, o comisie formată din
prinţul Bibescu, inginerul Gane, inginerul Tacit şi doctorul Zamfirescu, dar şi
englezii Norton Griffiths, Thomas Masterson, Philippon, Ioan şi Saşa
Chrisoveloni au decis incendierea rafinăriei Vega, pe data de 5 decembrie 1916.
Ordinele
nu au fost urmate întocmai, aşa că Vega nu a fost distrusă în totalitate – din
cele 48 de parcuri de rezervoare existente au fost distruse 32, distruse 10
rezervoare de recepţie din 17 de la instalaţia de distilare a ţiţeiului, dar şi
67.000 de tone de produse petrolifere depozitate. Cu toate că pagubele erau
destul de însemnate, asta nu a împiedicat autorităţile germane să emită, în
martie 1917, o ordonanţă referitoare la reluarea rapidă a exploatărilor
petroliere.
Societăţile
petrolifere germane, „Vega” şi „Steaua”, au fost grupate în societatea comună
de exploatare petrolieră, Erdölbetribsgemeinscharft, cu drept exclusiv de a
exploata terenurile petrolifere ale statului şi de a prelucra în rafinăriile
sale ţiţeiul furnizat de Comandatura petrolieră Câmpina. Întreprinderile
petroliere au fost obligate să predea la Ködol întreaga cantitate de petrol.
Comments
Post a Comment